Un bărbat a murit, iar trei tineri au fost răniți grav în urma unui accident rutier

Un bărbat a murit, iar trei tineri au fost răniți grav în urma unui accident rutier
Publicat: 31/07/2018, 10:14
Actualizat: 02/10/2018, 15:25

Accidentul rutier a avut loc pe DN 6, în afara localității Teregova, din județul Caraș-Severin, în noaptea de luni spre marți. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, în jurul orei 01.00, un tânăr de 24 de ani, din comuna Cornereva, a pierdut controlul mașinii într-un moment de neatenție și a lovit din plin un cap de pod aflat pe partea dreaptă a sensului de mers.

În urma impactului puternic, un bărbat de 30 de ani, pasager pe scaunul din dreapta față, a murit pe loc, iar șoferul, precum și doi tineri de 16 ani au fost răniți grav, fiind transportați la Spitalul Municipal Caransebeș.

„Din cauza leziunilor suferite în urma accidentului, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă”, a arătat IPJ Caraș-Severin.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×